acum cativa ani, unul dintre colegii care lucrau in Japonia, fiind specializat in prroblematica acestei tari, imi povestea despre un show TV denumit *prima mea sarcina*, in care se puteau vedea copii de varste extrem de mici, chiar si in jur de doi ani, care erau trimisi de parinti pana la patiseria din colt sa cumpere ceva pentru ceilalti membri ai familiei.
buburuzele astea, care nu demult abia invatasera sa mearga, ieseau pe strada neinsotite de niciun adult, stiau sa ceara ce vor, sa plateasca si sa duca acasa cumparaturile pentru care fusesera trimisi la magazin. Erau urmariti pe furis de echipe TV, care difuzau apoi pe post materialele filmate in emisiunea pe care v-am mentionat-o adineauri si care dureaza de peste 20 de ani.
sigur ca nu am pus la indoiala spusele colegului meu si sigur ca m-am convins, ceva mai tarziu, ca imaginea copiilor minori mergand in metrou spre sau de la scoala, jucandu-se in parcuri, facand cumparaturile zilnice in supermarket-uri etc, sunt imagini cotidiene in tara soarelui rasare.
au trecut ceva ani de-atunci. Sunt parinte, inteleg nevoia si beneficiile educarii unui copil in a fi independent, a se descurca singur in rezolvarea problemelor legate de viata de zi cu zi si de supravietuire, dar curajul meu a fost limitat pana spre 6-7 ani, cand am avut curajul sa-mi trimit fetele singure la magazinul de dupa colt.
Da, este usor in teorie, oricine isi doreste sa insufle copiilor incredere in propriile forte si sa fie independenti…cu atat mai mult cu cat nimeni nu ni-l promite pe ” maine”, orice zi poate fi ultima noastra zi si, atunci, e firesc sa ne dorim sa stim ca daca nu vom mai fi se vor descurca singuri
si totusi…cred ca ar fi aproape inconstienta sa vezi in Romania copii de doi ani mergand la magazin singuri…
poate ca, de fapt, nu e vorba de inconstienta parintilor niponi, si nici de curajul lor in detrimentul lasitatii noastre…poate ca e doar vorba de alta cultura, de alta mentalitate, de un mediu sigur in care copiii pot merge singuri pe strada fara sa fie expusi poftelor pedofililor si violatorilor sau pur si simplu, deviatiilor psihice ale unor membri ai comunitatii ?
cert este ca mi-ar place…mi-ar place sa traiesc intr-un loc in care nu m-as teme…nici eu, nici copiii mei, de tot ce se poate intampla…
si voua v-ar place, nu? Sa stiti ca pot pleca singuri la scoala, ca pot merge la prieteni, oriunde pe strada, fara ca asta sa va arunce in bratele paranoiei create de teama pentru siguranta lor…suntem inchisi intr-un cerc vicios in care protectia excesiva face cel putin tot atat rau ca s lipsa totala a protectiei.
ceraselanicolas 